Anul acesta se împlinesc patru decenii de la lansarea peliculei “Nea Mărin Miliardar”, realizată în regia lui Sergiu Nicolaescu. Amza Pellea, Draga Olteanu Matei, Jean Constantin, Sebastian Papaiani, Stela Popescu, Șteafan Bănică și Mircea Albulescu sunt doar câteva dintre celebrii actori care apar în distribuția celui mai urmărit film românesc. Nu doar scenariul savuros al comediei i-a cucerit pe români în 1979 când a apărut comedia, ci și celebrul Cadilac al personajului principal, nea Mărin Miliardar. În prezent, el nu mai are culoarea de acum 40 de ani, tapițeria este distrusă – fiindcă a fost lăsat în paragină.
Citește și: 35 de ani fără Amza Pellea. Locuitorii din Băilești l-au comemorat pe regretatul actor
Deși ar trebui să fie într-unul dintre muzeele din țara noastră, Cadillac-ul folosit în filmul “Nea Mărin Miliardar” a fost lăsat în paragină. La scurt timp după Revoluția din 1989, autoturismul s-a stricat, iar mecanicii de la acea vreme de la Studio au spus că defecțiunea este la cutia de viteze – motorul pornea, dar cutia nu mai schimba vitezele. Din nefericire, în lipsa unor fonduri, mașina a rămas “în conservare” în garajul Studioului în perioada dintre anii ’93 – ’98. Toate acestea în ciuda faptului că opțiunile erau încă funcționale.
Ultimul film în care Cadillac-ul lui Nea Mărin Miliardar apare în starea originală este “Faimosul Paparazzo” în regia lui Nicolae Mărgineanu și care a apărut în 1999. La filmările acestei pelicule, mașina – una dintre cele mai celebre automobile din cinematografia romanească – a fost folosită tractată. Ulterior, a urmat privatizarea Studiourilor către Media Pro. La scurt timp, celebrul Cadillac suferă unele modificări triste: motorul și cutia originală dispar, fiind înlocuite cu o motorizare BMW diesel pe cutie manuală, relatează Abandoned Cars & Vehicles.
Mai mult, pentru videoclipul trupei “André” – formată din Andreea Bălan și Andreea Antonescu –, automobilul a fost vopsit cu roșu carmin sinistru. Sistemul de decapotare automat este distrus iremediabil, suportul pentru aparatul de filmat dintre banchete dispare. În era Sârbu, din patrimoniul studiourilor se evaporă către fier vechi foarte multe mașini de epocă, care au fost folosite la producții autohtone, printre care se numără: “S-a furat o bombă”, în regia lui Ion Popescu Gopo; “Nu filmăm să ne amuzăm”, seria “ B.D.”.
Urmează era Bobby Păunescu. Mașina este târâtă în fața cortului pentru nunți, amplasat în fata citadelei cinematografiei românești. Cadillac-ul DeVille Cabrio nu mai are motor, cutie, capotă. Plouă în interior, tapiseria de piele s-a deteriorat, iar bețivii de la nuntă și-au luat suveniruri pt. acasă (scrumiere, brichete, ornamente de mahon, embleme). Fotografiile din clip sunt de anul trecut, de proasta calitate, fiind făcute noaptea, cu un telefon de generatie veche, conform sursei citată mai sus..